Find my artworks on Saatchi Art

moartea mâncând o prajitură

Unul dintre ultimele tablouri, apare ca urmare a unor discuții cu câțiva amici. “Moartea mâncând o prăjitură ” nu a făcut decât să anticipeze două decese, într-un mod cu care deja m-am obișnuit. Filosofia fiecăruia în cazul acestui subiect face atât de mult diferența în felul explicit de a aborda situațiile de viață încât merită toată atenția. Până la urmă un pictor nu face decât să vorbească despre ceea ce vede dar şi despre ceea ce e nevăzut. Punctul de vedere nu este neapărat unul asumat, ci poate fi şi unul al celui ce observă alte puncte de vedere. Revenind asupra acestei picturi, realizată în ulei pe pânză, de dimensiuni apreciabile (150X100), pot spune că acesta e un punct de vedere personal şi însușit. Moartea face parte din viață. De mici ne obișnuim, greu e adevărat, cu sfârșitul. Un joc, deși dorim cu fanatism să nu se sfârșească, inevitabil urmează a fi întrerupt de ceva ce noi nu putem înțelege: o masă, somn, activități școlare!!! Ce e pentru mine oarecum dificil de înţeles (şi asta deoarece în fond e prea lesne de înţeles!) de ce oamenii în general, acceptă aşa de uşor nonsensul vieţii şi atât de greu același nonsens al morții. Pentru mine, e ca şi cum ai accepta în regulile jocului de football tușa ca perimetru de joc doar pentru adversar. Felul în care această personificare a morții “servește” o prăjitură (!!) este unul care relevă în întregime aleatorul, grija stupidă, credinţa că poţi face ceva în acest sens. Este, desigur pentru cei ce înțeleg subtilitatea mesajului, un îndemn. Unul de a trăi liber, fără grija zilei ce urmează, căci acest aleotor de care vorbeam, va sfârși inevitabil în a te cuprinde! Şi pentru că tema este cea descrisă mai sus, trimit totuşi şi câteva sugestii de…privit. Felul de a mânca, voluptatea, grija de a nu face mizerie, lista folosită pentru asta, desculţul ( :) ), şorţul (cu trimitere la manufactură), poziţia în spaţiu (cadrul de uşă, dinspre întuneric spre lumină). Aştept ca şi tu să observi multe altele…

 

moartea mincând o prăjitură


1 comentariu

  1. flavius spunea:

    este un tablou foarte frumos eu sunt atras de arta. si eu fac tablouri.


Lasa un comentariu

%d bloggers like this: